Te scoli, te duci la scoala, te intorci, faci temele, stai pe mess, te culci. A doua zi idem, a treia lafel. Daca ai noroc, mai dai un test, mai te asculta, mai iei un doi. Rutina, rutina. Totul e rutina. Mereu si mereu. De ce? Nu stiu. Cum rezisiti? Ca tot omul, iti dai seama ca odata pe saptamana, de 2 ori, de n ori se sparge rutina. Cu o iesire la suc, cu o teza, cu un bal, cu o petrecere si asa mai departe. Si astepti ziua aia. Astepti frumos la tine in banca, treci de ziua de cacat de azi, treci de ziua de maine, de rutina si de oamenii care te calca in picioare, stiind ca o sa vina si vremea ta. Vremea aia cand sangele o sa-ti curga iar prin vene, cand picioarele n-o sa se mai tarasca fara chef si fara viata spre scoala, cand o sa faci ce vrei, ce-ti trece prin cap. Evadarea. Evadarea din weekend, sau de dupa ore. Dar...
Dar ce se intampla cand asta nu exista? Pur si simplu nu te mai atrage, nu mai ai chef de nimeni si nimic, sau pur si simplu ocazia nu apare. Stai si induri, zi de zi, un cacat de lectie, o baba imputita in autobuz care te impinge si te injura ca nu te-ai dat la o parte, un prof care nu poate, nu vrea sa inteleaga ca n-ai inteles tema si te pune cu un pas mai aproape de corijenta, dar taci, taci si induri. De ce sa te mai chinui? De ce? Nimanui nu-i mai pasa de tine. Nimeni nu-ti mai ofera mana aia de ajutor, mana aia care te face sa zici "Da-o in pula mea, hai sa spargem ceva". Daca ai ajuns asa de rau incat sa ajungi acasa plin de sictir, iti faci tema la misto, deschizi televizorul si lancezesti, asteptand parca moartea. Si stai si stai. Nimeni nu te mai salveaza. Iar si iar. Pur si simplu ai ajuns sa nu mai ai de ce sa traiesti. Prietenii nu te mai bucura, notele nu te mai multumesc. Esti vesel, esti relaxat, esti chill. Toata lumea asta vede. Dar nu pot vedea sangele care se scurge usor usor, viata care dispare zi cu zi, zambetul plin de durere.
Vrei ceva nou, vrei sa sari, vrei sa spargi. Dar nu mai poti. Nu mai ai chef, nu mai ai de ce, nu mai ai cum. Ti-au taiat aripile. Liceul ar trebui sa fie o experienta de neuitat, sa te gandesti mai tarziu la el , si sa zici "Uite, asta am facut!". Dar daca de acum ti-ai pierdut pofta de viata, te gandesti, mai incolo ce o sa fie? Findca nu devine mai bine. Din contra... Viata nu e roz, nu e nimic care sa te asptepte undeva acolo, pus frumos pe o tava de argint, sa fie pentru tine, pentru ca ai frecat-o toata viata. Nu. De aici nu putem sa o luam decat in jos.
Ce se intampla oare de aici? Fara viata, fara chef, fara sange in vine, cu rutina? Unde pot sa ma mai duc...?
înţeleg exact sentimentul,sentimentul de sictir,sentimentul în care efectiv ţi s-a luat de viaţă şi nu mai ai ce face,rutina care te face pur şi simplu să înnebuneşti:|
RăspundețiȘtergere